In urma ultimului articol, pe care il poti citi aici, o cititoare mi-a lasat urmatoarea intrebare: “Este un articol foarte interesant si sper sa pot sa le ofer copiilor mei libertate si posibilitatea de-asi dezvolta personalitatea. Am insa o intrebare: la ce te referi cand spui critica? Ce inseamna sa nu-ti critici copilul? sa nu-i spui ca un lucru este gresit? daca nu stie ce e gresit, cum poti construi pe ideea ca data viitoare va face lucrurile altfel? de ce le-ar face altfel daca nu percepe ca a facut ceva gresit?”

Cand eram un copil mai mic decat sunt acum, mi-era teama de momentul cand mama mea pleca la serviciu desi faceam tot ce imi sta in putinta sa grabesc acest  moment. Stateam aproape de ea ca sa-i dau cat mai repede fie o pereche de ciorapi pe care nu si-o gasea in momentul acela, fie sutienul, umbrela, cheile sau crema de fata sau orice mai dorea. 

 In timp ce isi tragea ciorapii pe un picior imi spunea: „Ai grija la sarmale. Le mai lasi 20 de minute sa fiarba la foc incet dupa care dai focul mare pentru 10 minute. Apoi stingi focul. Ai inteles?” Daca nu raspundeam suficient de repede aceasi voce, insa mult mai ridicata si amenintatoare imi spunea: „Copile, ai inteles? Eu muncesc si ma spetesc si nu vreau sa se arda mancarea. E vai si amar de tine daca nu ai grija.” Vocea si fata amenintatoare erau suficiente pentru mine ca sa-mi dau seama ca daca nu fac ce imi spune se va intampla o nenorocire.

In timp ce isi pune o bluza pe ea continua: „sa cureti frigiderul. Ai grija sa scoti tot ce e in el, sa-l speli bine cu detergent, si pe urma sa-l fixezi la 2. Nu cumva sa-l pui la 3 sau 4. Ai inteles? Costa mult curentul si nu avem bani. Ai inteles copile?” Murmuram ca da, am inteles. Intelegeam ca era grav tare, iar eu eram pe marginea apocalipsei daca nu opream tot sirul acesta de evenimente tragice.

Intre timp isi da cu crema pe fata si imi spune ca trebuie sa scutur mocheta din bucatarie, sa spal vasele, sa duc gunoiul, sa merg sa cumpar faina si zahar si sa invat. Neaparat sa invat.

Ii dau repede geanta in mana si pachetul cu mancare sperand sa plece cat mai repede. In timp ce se indreapta spre poarta continua sa strige sarcini catre mine: ai grija la sarmale! Matura in dormitor, sterge praful si adu de la matusa-ta ........... nici nu o mai auzeam.

Inutil sa va spun ca pe cand era iesita pe poarta uitam jumatate din lucrurile pe care mi le ceruse sa le fac.... Stiu ca incercam sa fac ceva imediat ce pleca, ma luam la joaca cu prietenii sau citeam ceva, trageam rapid ceva haine pe mine inainte cu 10 minute de inceperea orelor (stateam la 100 m de scoala) si ma intorceam cam cu o ora inainte sa vina ea de la serviciu.

Pe masura ce se apropia ora sosirii ei acasa creierul meu imi trasmitea semnale de alarma. Ma jucam pe sant cu prietenii si ii puneam sa se uite spre coltul strazii sa vada daca vine maica-mea. In timpul asta saream dintr-o camera in alta a casei incercand bezmetica sa imi aduc aminte lista nesfarsita de sarcini urlate de mama mea inainte de a iesi pe usa. Erau alte dati cand reuseam sa fac cat de cat ce imi ceruse. Sa bat covoarele (aveam in jur la 12 ani), sa le pun la loc si sa fac luna in casa.

Imi amintesc ca o data reusisem sa introduc mocheta din bucatarie sub dulap si cum am inclinat dulapul a cazut niste faina de malai. A venit mama acasa si m-a intrebat direct: „ce e cu faina asta pe jos.” I-am explicat ca a cazut cand am pus covorul si am intrebat-o daca ii place ce am facut. „E bine ce ai facut, dar nu e perfect” a sunat raspunsul.  „Totusi”, am insistat eu, „iti place?” „Nu e perfect a venit scurt raspunsul.” Nu conta ca mi-a fost greu sa ridic covorul pe bara de la leagan, ca am dus mocheta in spate si am ridicat dulapurile grele sa o pun la loc. Conta ca era ceva ce nu era „perfect”. Am inceput sa plang. Toate eforturile mele nu inseamnau nimic. De ce m-as mai chinui alta data?

Nu are rost sa va spun ca nu stiu sa fac sarmale (am facut cred ca de maxim 3 ori sarmale in toata viata mea), insa am dezvoltat o abilitate extraordinara de a CRITICA care mi-a adus nenumarate dezavantaje in relatiile cu ceilalti.

De ce? Pentru ca atunci cand criticam se intampla urmatoarele:

 

1. Persoana criticata nu se gandeste la greseala sau la ce a facut incorect ci la cum se poate apara. De aceea izbucnesc atatea certuri inutile. Persoana care critica  insista si isi doreste ca celalalt sa isi recunoasca vinovatia in timp ce persoana criticata face tot ce ii sta in putinta sa se apere. Cu totii avem un sistem de alarma care se activeaza cand suntem in pericol. Critica este sesizata de aproape toate fiintele de pe pamant ca pericol. Cand critici, cealalta persoana nici nu te aude! Nu ai observat ca urlii ceva si constati ulterior ca nici "nu te-a bagat in seama?" 

2. In momentul in care suntem criticati nu invatam. Capacitatea de a gandi in acele momente este inhibata deoarece suntem setati, asa cum am spus anterior, pe a ne apara. Din acest moment ulterior exista probabiltitatea foarte mare de a repeta aceleasi greseli in ciuda faptului ca ni s-a atras atentia. Din acest motiv copiii continua sa aiba dezordine in camera, sa nu invete, iar partenerul de relatie continua sa stea la televizor chiar daca i-am tunat si fulgerat ca nu face nimic si e un lenes.

3. Suntem tentati sa mintim si sa denaturam realitatea in favoarea noastra. Deoarece creierul ne avertizeaza ca suntem in pericol, incercam sa ne aparam. Cea mai la indemana aparare este minciuna sau „inflorirea” situatiei. „Stii, nu eu am copiat mami. Colega de banca avea o fituica si a pus-o la mine in penar si a gasit-o doamna profesoara si a spus ca eu am copiat.” Sau partenerul: „Sunt inca la serviciu. Vin imediat” spune sotul cu o voce vinovata in timp ce da mana cu prietenii cu care obisnuieste sa joace fotbal atunci cand poate scapa de supravegherea stricta a sotiei critice.

Ulterior, cand uneori aflam ca suntem mintiti, ne indignam: „cum e posibil sa ma minti? Dupa toate cate fac pentru tine?” Iar cand vin la cabinet imi spun: „l-am invatat sa fie cinstit, sa nu minta. Iar el ma minte. Ce e gresit cu copilul aceasta?” Educatia e gresita! Insa parintii nu isi pun problema asta.

4. Critica distruge dorinta de a face ceva. Am vazut in terapie nenumarate persoane, copii si adulti, spunand: „de ce sa fac? Indiferent daca fac sau nu, nu e bine. Oricum ma critica. De ce sa fac atunci?” Daca cumva ai crezut pana acum ca daca critici il indrepti pe cel de langa tine, mai ai timp (poate!) sa te razgandesti. Critica este cea mai periculoasa arma pe care o poti folosi in relatia cu ceilalti. Nimic nu distruge mai sigur relatiile dintre oameni decat critica.

5. Critica il invata pe copil sau partener sa ii fie teama de initiative. Cand esti criticat incerci sa eviti sa faci lucruri, astfel incat sa iti asumi riscuri sau decizii pe cont propriu ar fi sport extrem pentru tine. Poate pentru tine ca persoana obisnuita sa controlezi lucrurile (aceasta este problema esentiala la cei care critica) ti se pare flatant ca copilul sau partenerul sa te consulte in tot ce fac. Ce faci insa, cand copilul tau ajunge la varsta de 25-28 de ani si te intreaba ce paine sa cumpere sau daca sa isi ia soseste negre sau albe?

Imi amintesc ca am fost sunata acum cateva luni de o mama care mi-a spus urmatoarele: „Buna ziua. Ma numesc___ si as dori sa fac o programare pentru copilasul meu.” „In regula” raspund eu. „Cati ani are copilasul dvs.” „28 de ani” raspunde doamna. La care eu intreb cu calm: „si copilasul dvs. vrea sa vina?” Inutil sa va spun, sau poate nu, „copilasul” era produsul criticilor si educatiei bazate pe control a mamei sale. Acesta nu avea curaj sa incerce nimic, deoarece ii era teama ca indiferent ce ar alege, ar fi gresit.

6. Critica te invata sa fii critic cu ceilalti si sa-i judeci. O persoana obisnuita sa fie criticata va invata sa faca acelasi lucru. Aceasta isi va trai viata intre incercarea de a-i convinge pe ceilalti ca merita sa fie respectat si cautarea greselilor altora. Se va baza pe convingerea ca el are valoare daca altii gresesc, considerand ca daca ceilalti gresesc el este valoros. Nimic mai fals! Ganditi-va ca un copil criticat si care invata la randul lui sa critice va ajunge sa aiba probleme cu prietenii, colegii, iubitii sau copiii sai.

Ceea ce fac parintii si educatorii cand critica copilul sub emblema educatiei, este de a samana samanta distrugerii linistii propriului copil!

7. Critica are de a face cu tine si egoismul tau! Cand criticam ne manifestam nemultumirea si nicidecum dragostea. Multe mame spun ca trebuie sa-si corecteze copilul si atunci e necesar sa il critice. Intrebare: Tu te simti iubit cand esti criticat? Simti dragostea celuilalt pentru tine cand esti criticat? Sau simti nemultumirea acestuia? Cam acelasi lucru il simte si copilul, elevul sau partenerul tau!

Ce poti face?

 

Daca esti persoana care critica:

 

Aminteste-ti ca nimeni nu este perfect. Accepta persoanele asa cum sunt si pune mai presus relatia cu cineva decat scoaterea in evidenta a greselilor sau lucrurilor care nu iti plac.

Permite celorlalti sa greseasca. Indiferent cat de mult tii la o persoana, aceasta va gresi. Nu exista persoana pe acest pamant care sa nu greseasca. Accepta-i atunci cand gresesc si nu-i critica. Aceasta nu inseamna sa spui ca ceea ce a facut e bine! Aceasta inseamna a nu-i respinge si a incerca sa cautati solutii.

Incearca sa-ti urmaresti propria nemultumire in ton si cuvintele pe care le folosesti. Urmareste-te pentru cateva zile si observa tonul cu care vorbesti cand nu iti place ceva si cuvintele pe care le folosesti. Pe urma, incearca sa le schimbi cu un ton si cuvinte lipsite de acuzare in care celalalt sa simta ca este acceptat chiar daca a gresit. Aceasta acceptare il va motiva mai mult decat orice pe lume!

Nu te folosi de rusinea sau vinovatia copilului/partenerului. Nu astepta ca partenerul sau copilul sa se simta vinovat. Multi parinti/parteneri considera ca „au invins iar celalalt si-a invatat lectia” daca observa ca acesta se simte vinovat. Cui ii place sa se simta vinovat? Atat copilul cat si partenerul vor obosi a se simti vinovati in prezenta ta si vor cauta compania celor care ii accepta asa cum sunt si vor invata de la ei. Sa fie aceasta companie copiii care joaca la jocuri de noroc sau se drogheaza? Sa fie aceasta companie o femeie cu voce si cuvinte blande care sopteste usor: „E in regula. Se rezolva. Hai sa vedem cum o scoatem la capat?”

Daca citesti aceste randuri si copilul sau partenerul este inca langa tine, atunci mingea este in terenul tau. Inca.............. Schimba ceva!

Fa diferenta intre persoana si comportamentul celuilalt. Valoarea tuturor oamenilor este egala. Nu exista nimic mai denigrator pentru personalitatea cuiva decat ca acesta sa fie invatat sa se evalueze ca si persoana in functie de reusitele sau esecurile sale. Nimeni nu poate avea doar reusite!

Atunci cand gresim suntem la fel de valorosi, insa, e nevoie sa lucram la performanta, adica sa EXERSAM. Exersarea/repetarea este singura metoda de invatare a oricarui comportament! Din acest motiv critica nu ajuta, ci distruge.

Daca vrei ca cineva sa invete ceva, este nevoie sa REPETE acel comportament. Vrei ca copilul tau sa invete sa vorbeasca frumos si il critici cand vorbeste urat. Tu ce faci diferit de el? Cheia consta in a-l ajuta sa REPETE cat mai mult vorbitul frumos si in a-l lauda/recompensa cand o face.

Vrei ca partenerul sa-ti vorbeasca frumos? Multumeste-i atunci cand o face si recompenseaza-l! Poti aplica pentru orice comportament, deoarece orice comportament este rezultatul REPETARILOR.

Te deranjeaza ca copilul nu invata? Pentru ce ar invata? Critica ii va scadea dorinta de a face efort. Fii constient ca a invata este un efort! Ajuta-l si fa-l sa se simta bine cand invata, lauda-l si recompenseaza-l si fa ca aceasta experienta sa se repede de cat mai multe ori. Dupa MULTE repetari este posibil ca acesta sa se obisnuiasca sa invete. Insa cu critica, NICIODATA.

Daca esti persoana criticata:

 

Faptul ca mama, partenera, partenerul sau profesorul sunt nervosi si te critica¸nu e problema ta! Fiecare e responsabil de propriile emotii. Cand cineva te critica, inseamna ca sunt nemultumiti. Spune-ti ca au dreptul sa fie nemultumiti si intreaba-te care e solutia la situatia respectiva si nu la nervii lor. Daca esti la scoala nu te lasa intimidat de urletele profesorului isteric. Concentreaza-te pe intrebare! Daca te ameninta ca iti scade nota la purtare ca nu stii raspunsul e bine sa stii ca nu are dreptul sa o faca, si gandeste-te si incearca sa iti amitesti ce ai invatat (daca ai invatat!). Tu esti responsabil simplu pentru ceea ce faci. Da, esti responsabil pentru greseala si e corect sa ti-o asumi si sa incerci sa o repari daca se poate, insa nu esti responsabil pentru modul in care reactioneaza celalalalt la greselile tale.

Valoarea ta este constanta chiar daca ai gresit. Toti oamenii gresesc! Deci, si tu. Accepta asta si nu pierde timp cu vinovatia. Repeta-ti ca esti la fel de valoros chiar daca ai gresit, important este sa inveti ceva din greseala.

Incearca sa vezi de ce ai gresit. Ce puteai face diferit? Asta e singura intrebare logica pentru situatiile in care ai gresit. Daca cumva incepi sa te invinovatesti si sa-ti spui ce prost esti, foarte probabil ca maine vei repeta greseala. Obisnuieste-te sa iti spui: „Ce pot invata din situatia asta?” Trage concluziile, invata-ti lectia si mergi mai departe!

Daca esti parinte, educator sau te afli intr-o relatie, te incurajez sa te analizezi! Stiu ca este greu si uneori ni se pare legitim sa criticam. Insa e si bine daca o facem? Traim vremuri dificile in care oamenii se indeparteaza tot mai mult unii de altii. Cu totii ne dorim iubire? Insa ce facem ca sa o avem?

Atunci cand critici te iubesti pe tine si nu pe celalalt. In plus, pierzi putin cate putin dragostea si respectul celuilalt.

Ca sa te poti bucura de o relatie pozitiva cu copilul tau sau partenerul tau sau elevul tau e nevoie sa il accepti neconditionat si pas cu pas sa mergeti inainte. Pretuieste relatia cu acesta mai presus de greselile de moment! Peste ani, ceea ce va conta va fi calitatea relatiei si increderea pe care o pot avea in tine! 

In fiecare zi cand ceva ce nu iti place se intampla ai o alegere: a te iubi pe tine si a critica sau a-l iubi pe celalalt si a-l accepta cu greselile sale. Tu ce alegi?

Sper sa alegi a darui dragoste si a fi un parinte caruia copilului sa ii placa sa ii povesteasca lucrurile care il pasioneaza, intrebarile care il macina sau temerile sale!

Sper sa alegi sa fii o femeie intelegatoare a carui partener sa nu mai aiba rabdare sa ajunga in bratele tale si careia poate sa-i spuna deschis si fara teama ca a gresit!

Sper sa alegi sa fii un profesor care motiveaza elevii pe drumul cunoasterii si al vietii si carora le place la orele tale!

Sper sa alegi sa fii un barbat care isi sprijina partenera iar aceasta nu foloseste minciuna pentru a te linisti pe tine!

 

Cu drag,

Simona


Publicat la 25 sep 2012 in Parinti

P.S. Daca consideri ca articolul este util, da te rog un share
  Twitter   Facebook   Whatsapp